Nimic nu e întâmplător, totul e-o țesătură bună
Ochiuri nu se deșiră, nu există ruptură.
Ne întâlnim pentru că există-anume potriviri,
Și ne despărțim pentru alte întâlniri.
În urmă modelul se arată treptat
Și-l vom vedea când partea noastră-am terminat.
Poate o viață întreagă-am trudit
Și-n urmă doi ochi abia s-au înnădit.
De-aceea bucurați-vă de țesătură
Și admirați întreaga ei făptură
Cum ochi de ochi se leagă, zi și noapte
De-o mână nevăzută, de-o minte înțeleaptă.
2007
Of, o muză am și eu...
Mititică
Și peltică.
Tot mă rog de ea mereu.
Ca s-o fac să ciripească
I-am promis bolta albastră,
Însă doar un moft ar vrea
Să semneze numai ea!
2007
dedicată prunului care m-a primit cu bunăvoință
și i-am simțit taina în toat-a mea ființă.
Frunzele freamătă parcă șoptind
"Am fructe proaspete-ntre crengi pârguind,
Am fructe mai dulci și fructe mai acre,
Catifelate, aromate, pline de soare."
Și i-am luat vreo două-n glumă, de pe poale,
Și le-am mâncat cu prefăcută nepăsare.
"Ți-s bune și destul de coapte, nu zic nu,
Dar nu mai vreau, nu știu ce-mi trebuie acum."
Am revenit apoi, atrasă de-aceste rotunde taine,
Acești sori în miniatură, cu seva pământului în vine.
Ascunși printre frunze, de soare, de hoți,
Ascunsă-s și eu, de soare, de toți.
În tainica lume de pământ și lumină,
Dispare forma, concretul, nimic nu are vină.
Am găsit Fructele, hrana îndestulătoare,
Lumina cuprinde tot ce există sub soare.
În tainica lume de pământ și lumină,
Uitarea e totul, a fi e totul,
Dincolo de zbucium e lumea senină,
Când tuturora le aflăm rostul.
2007
Poezie făcută din zăpadă
Toate versurile încep cu lumină de nea
Toate se termină cu un fulg sprințar
Sufli ușor și silabele se duc undeva
Pe ramuri de omăt care mă ard.
***
Poezie făcută din frunze
Verde închis și verde deschis
Versurile încet s-au desprins
Ideea din muguri a înviat
Crengile cu versuri le-a îmbrăcat.
Toamna se scutură alene silabe
Șoptind note muzicale
Tot mai tare se aude foșnind
Din frunze vechi poezie nouă-apărând.
***
Poezie făcută din linii
Liniuța de unire între linia vieții
Și restul. Tot restul e greu.
Liniile se apleacă în zorii dimineții
De atâta greu... și nu mai sunt eu.
A rămas linia inimii singură
Cu linia de orizont
Fără larmă și tevatură,
Bate o inimă, bate un clopot.
Și asta e tot.
***
Poezie făcută din gânduri
Ce larmă-ngrozitoare
Săriți, un gând moare
Puneți-l într-un vers
Nemuritor în univers.
Discutii, gălăgie,
A apărut un gând
Știe ce vrea să fie?
O, e prea curând...
Să stea mai deoparte
Dar nu-ntr-o carte
S-aștepte mult și bine
La rând când o să vie.
Un pic de ordine se poate?
Gândurile-s împrăștiate
Cică așa vrea stăpâna
Dar îi da mâna?!
De-aici ies idei noi
Dar de-obicei ies aiureli,
Ne-am săturat sa stăm ca un gunoi
Vrem premii, nu-amăgeli.
"-V-ați copt? De ce vă țin la cald?
Hai, mergeți pe cărare
Și faceți liniște că-ndat'
Câteva gânduri pleacă-n lumea mare.
2007
În loc de motto imaginați-vă
niște crengi cu frunze uscate
Peste noapte mi-au crescut mii de crenguțe cu mii de muguri.
Orice mișcare mi-era dureroasă.
Dar mai ales când vedeam muguri ce începeau să se usuce, durerea devenea insuportabilă.
În mugurii aceia erau întemnițate mângâieri și îmbrățișări drăgăstoase.
Într-o zi însă o rază de soare străbătu până în inimă.
Prin nu știu ce miracol raza trecu de crenguțele încâlcite și îmi atinse inima.
Inima se zbătu ușor ca trezită dintr-un vis urât, își deschise aripile și zbură.
În clipa următoare mugurii se desfăcură și ei în mii de fluturi multicolori și umplură văzduhul de culori vesele. Pielea îmi rămase netedă și rușinată mă acoperii cu aripa inimii.
2007
