dedicată prunului care m-a primit cu bunăvoință
și i-am simțit taina în toat-a mea ființă.
Frunzele freamătă parcă șoptind
"Am fructe proaspete-ntre crengi pârguind,
Am fructe mai dulci și fructe mai acre,
Catifelate, aromate, pline de soare."
Și i-am luat vreo două-n glumă, de pe poale,
Și le-am mâncat cu prefăcută nepăsare.
"Ți-s bune și destul de coapte, nu zic nu,
Dar nu mai vreau, nu știu ce-mi trebuie acum."
Am revenit apoi, atrasă de-aceste rotunde taine,
Acești sori în miniatură, cu seva pământului în vine.
Ascunși printre frunze, de soare, de hoți,
Ascunsă-s și eu, de soare, de toți.
În tainica lume de pământ și lumină,
Dispare forma, concretul, nimic nu are vină.
Am găsit Fructele, hrana îndestulătoare,
Lumina cuprinde tot ce există sub soare.
În tainica lume de pământ și lumină,
Uitarea e totul, a fi e totul,
Dincolo de zbucium e lumea senină,
Când tuturora le aflăm rostul.
2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu