Eu

 Am în mine de toate, 

Primăveri înstelate... 

În mine-s de-a valma, 

Iarna geroasă și toamna, 

Veri calde sau fierbinți, 

Ploi repezi sau cuminți.

15 octombrie 2020

Tablou

 Nimic nu e întâmplător, totul e-o țesătură bună

Ochiuri nu se deșiră, nu există ruptură.

Ne întâlnim pentru că există-anume potriviri,

Și ne despărțim pentru alte întâlniri.

În urmă modelul se arată treptat

Și-l vom vedea când partea noastră-am terminat.

Poate o viață întreagă-am trudit

Și-n urmă doi ochi abia s-au înnădit.

De-aceea bucurați-vă de țesătură

Și admirați întreaga ei făptură

Cum ochi de ochi se leagă, zi și noapte

De-o mână nevăzută, de-o minte înțeleaptă.

2007

Muza mea

 Of, o muză am și eu...

Mititică 

Și peltică.

Tot mă rog de ea mereu.

Ca s-o fac să ciripească

I-am promis bolta albastră,

Însă doar un moft ar vrea

Să semneze numai ea!

2007

Taina fructelor

                                         dedicată prunului care m-a primit cu bunăvoință

                                 și i-am simțit taina în toat-a mea ființă.

Frunzele freamătă parcă șoptind

"Am fructe proaspete-ntre crengi pârguind,

Am fructe mai dulci și fructe mai acre,

Catifelate, aromate, pline de soare."

Și i-am luat vreo două-n glumă, de pe poale,

Și le-am mâncat cu prefăcută nepăsare.

"Ți-s bune și destul de coapte, nu zic nu,

Dar nu mai vreau, nu știu ce-mi trebuie acum."

Am revenit apoi, atrasă de-aceste rotunde taine,

Acești sori în miniatură, cu seva pământului în vine.

Ascunși printre frunze, de soare, de hoți,

Ascunsă-s și eu, de soare, de toți.

În tainica lume de pământ și lumină,

Dispare forma, concretul, nimic nu are vină.

Am găsit Fructele, hrana îndestulătoare,

Lumina cuprinde tot ce există sub soare.

În tainica lume de pământ și lumină,

Uitarea e totul, a fi e totul,

Dincolo de zbucium e lumea senină,

Când tuturora le aflăm rostul. 

2007

Poezie făcută din... (grupaj)

 Poezie făcută din zăpadă

Toate versurile încep cu lumină de nea

Toate se termină cu un fulg sprințar

Sufli ușor și silabele se duc undeva

Pe ramuri de omăt care mă ard.

***

Poezie făcută din frunze

Verde închis și verde deschis

Versurile încet s-au desprins

Ideea din muguri a înviat

Crengile cu versuri le-a îmbrăcat.

Toamna se scutură alene silabe

Șoptind note muzicale

Tot mai tare se aude foșnind

Din frunze vechi poezie nouă-apărând.

***

Poezie făcută din linii

Liniuța de unire între linia vieții

Și restul. Tot restul e greu.

Liniile se apleacă în zorii dimineții

De atâta greu... și nu mai sunt eu.

A rămas linia inimii singură

Cu linia de orizont

Fără larmă și tevatură,

Bate o inimă, bate un clopot.

Și asta e tot.

***

Poezie făcută din gânduri

Ce larmă-ngrozitoare

Săriți, un gând moare

Puneți-l într-un vers

Nemuritor în univers.

Discutii, gălăgie,

A apărut un gând

Știe ce vrea să fie?

O, e prea curând...

Să stea mai deoparte

Dar nu-ntr-o carte

S-aștepte mult și bine

La rând când o să vie.

Un pic de ordine se poate?

Gândurile-s împrăștiate

Cică așa vrea stăpâna

Dar îi da mâna?!

De-aici ies idei noi

Dar de-obicei ies aiureli,

Ne-am săturat sa stăm ca un gunoi

Vrem premii, nu-amăgeli.

"-V-ați copt? De ce vă țin la cald?

Hai, mergeți pe cărare

Și faceți liniște că-ndat'

Câteva gânduri pleacă-n lumea mare.

2007

M-am visat copac înmugurit

 

 În loc de motto imaginați-vă

                        niște crengi cu frunze uscate

 

Peste noapte mi-au crescut mii de crenguțe cu mii de muguri.

Orice mișcare mi-era dureroasă.

Dar mai ales când vedeam muguri ce începeau să se usuce, durerea devenea insuportabilă.

În mugurii aceia erau întemnițate mângâieri și îmbrățișări drăgăstoase.

Într-o zi însă o rază de soare străbătu până în inimă.

Prin nu știu ce miracol raza trecu de crenguțele încâlcite și îmi atinse inima.

Inima se zbătu ușor ca trezită dintr-un vis urât, își deschise aripile și zbură.

În clipa următoare mugurii se desfăcură și ei în mii de fluturi multicolori și umplură văzduhul de culori vesele. Pielea îmi rămase netedă și rușinată mă acoperii cu aripa inimii.

2007

Poezie fără adresă

Te-am iubit mâine,

Te voi iubi ieri,

Dar azi nu te iubesc.

Azi iubesc doi ochi ștrengari și triști,

Azi iubesc două mâini cerșetoare și sfioase,

Azi am uitat de tine, de mine, de noi, 

Nu mai știu decât zâmbete, pași, tăceri,

Întrebări fără cuvinte, răspunsuri fără întrebări

Și o poezie oarecare, absurdă, ridicolă,

Ca orice poezie 

Sub care semnez

Eu. 

decembrie 1987

Umbrelă din zâmbet

 Soarele s-a spart în mii de cioburi

De crengile copacilor.

Sentimentele triste s-au urcat la cer

Și de acolo plouă

Vrând să coloreze gândurile cele mai intime.

Dar nu le lăsăm.

Strângem cioburi de soare și zâmbim.

1986

Insectarul cu amintiri

 Pe gene tu prinzi amintirile

Ca un arici cu țepii încărcați de fructe.

- Și trandafirii au țepi!

- Tu ești un trandafir cu gene!

De amintirea de azi ți se-ngreuneaza pleoapa

La noapte vorbele noastre se vor decanta,

Unele conjuncții și prepoziții banale se vor volatiliza

Și vei avea mâine genele ușoare,

Dar nu la fel de ușoare

Ca azi dimineață.

1986

Proiecția unui sentiment pe o suprafață curbată

 Ceva s-a desprins din suflet

(Să nu fie chiar sufletul!)

Nu știu când, dar uite!

Ce forme arteziene are!

Și ce caută pe cer? 

Poate nu e decât o umbră

De unde știu că-mi aparține?

Ridic o mână și nici nu se clintește,

Ba chiar o mai modelează vântul.

Sunt eu.

Totuși aripile astea le-am gândit eu când ne-am întâlnit,

Cele din stânga sunt mai de curând,

 Acum îmi aduc aminte,

Mi se făcuse dor de tine peste noapte

Și m-am trezit buimacă.

1986

Universuri

 Ești un chip neclar dincolo de ploaie,

Cufundat într-o tăcere perfectă.

"Te iubesc!" strig. Și primesc mii de ecouri

Întoarse de picăturile de apă.

1986

Ultimul fulg

 Ninsoarea putrezește pe versul meu

De când e timp, ninge mereu.

Mor sub zăpadă cuvintele mele

Și se ridică troianul la stele.

Încă un fulg pentru iarna trecută

Pentru mormânt, pentru derută.

Răbdare mai am să ningă și-un veac,

Dar pentru tine n-am găsit leac.

Ultimul fulg din martie moare

Și pe mormânt crește o floare.

Uit toată iarna care mi-a fost

O vară pe viață-și găsește-acum rost.

martie 1986 (notasem atunci: "n-am să știu niciodată de ce sfârșitul l-am descoperit/inventat optimist." Și acum pot să spun: știu de ce, m-am descoperit pe mine, ființă minunată, puternică, iubire în esența ei, așa cum suntem toți)

Timp sub zăpadă

 Copacii s-au îmbrăcat în albe paltoane

Și noi, copaci mergători,

Ne plimbăm printre ei.

În fața potopului de iarnă

Încremenim, deodată!

Tu nu mai poți pleca de lângă mine,

Eu nu mai pot pleca de lângă tine.

Lângă noi e coloana orologiului nins,

În care timpul e încremenit.

Clipele viitoare ning pe lângă noi...

De ce, te întreb, dar buzele-mi stau nemișcate

De ce nu mă săruți, nu mai e nimeni,

De milioane de ani.

1985

Clepsidra sentimentelor

 

Nu știam

Ce se va întâmpla

Când ne vom întâlni.

Iată, însă, că prin degetele noastre

Se scurge nisipul unei clepsidre.

De la mâna mea dreaptă

La mâna ta stângă.

De la mâna ta dreaptă

La mâna ta stângă.

Am devenit astfel stăpânii timpului nostru.

Când ne depărtăm firele de nisip ajung tot mai greu

Și timpul aproape că nu mai trece.

Dar atunci când îmi iei mâna dreaptă

Simt degetele arse de nisipul fierbinte al unei plaje.

Atunci când te prind de mâna dreaptă,

Uragane de nisip se stârnesc în deșertul tăcerii noastre.

14 noiembrie 1985

Fără titlu - 4 iulie 1985

 

Fata cu ochii plânși

Pentru tine ține azi pumnii strânși...

Din ce curaj mi-a rămas mie,

Ți-aș da de o sută de ori ție.

Și dacă tot n-ar fi de ajuns

Aș veni să te sărut...

(nu mai știu contextul)

Huceaguri de nori

 

Ceața banală începuse să sufere

De niște țepi ce o împungeau pe dinăuntru

Se formase-n ea germenele vieții

Și acum năștea. Crengi.

Ieri nu era nimic și azi e un hățiș

Dimineață erau flori

Ce îmbătau șase simțuri

Acum petalele cad mângâind ceața-mamă

Fructele cresc pocnind surd.

Mușc din ele.

Înăuntru parcă se deslusește ceva

Mai mușc, mușc din altul.

În urmă las coji, înainte am fructe.

De jur-împrejur crengile cresc.

1986

Suflet de pasăre

Poate sufletul meu s-a născut ca pasăre
Și a zburat până ce un trup l-a înghițit
Pentru a căpăta viață,
Pentru a gusta interzisa senzație de zbor.

Și în vreme ce trupul se desfăta cu amintirea zborului,
Sufletul, cu ochii trupului, privește trist bolta.

Atunci, pentru a zbura fără să părăsească trupul
Sufletul a născocit Dragostea.

1985