Ninsoarea putrezește pe versul meu
De când e timp, ninge mereu.
Mor sub zăpadă cuvintele mele
Și se ridică troianul la stele.
Încă un fulg pentru iarna trecută
Pentru mormânt, pentru derută.
Răbdare mai am să ningă și-un veac,
Dar pentru tine n-am găsit leac.
Ultimul fulg din martie moare
Și pe mormânt crește o floare.
Uit toată iarna care mi-a fost
O vară pe viață-și găsește-acum rost.
martie 1986 (notasem atunci: "n-am să știu niciodată de ce sfârșitul l-am descoperit/inventat optimist." Și acum pot să spun: știu de ce, m-am descoperit pe mine, ființă minunată, puternică, iubire în esența ei, așa cum suntem toți)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu